Parfum de rufe Caramel Pumpkin Spiced Latte:
O întreagă zi tihnită, încapsulată într-o sticluță aproape „magică” de parfum. Aroma care evocă cel mai bine sentimentul de ”cozy” și momentele acelea în care-ți dorești să fii acasă, bucurându-te de o poveste bună și de un zâmbet. Ne-au luat mai bine de 3 ani pentru a perfecționa această „rețetă” dar suntem convinși că am reușit. Așa s-a născut Caramel Pumpkin Spiced Latte, parfumul de rufe care promite să-ți devină un companion de nedespărțit în sezonul rece (și nu numai)!
Parfumul premium te întâmpină din start cu note inconfundabile de scorțișoară și lapte de migdale, pentru un strop binemeritat de zen. În inima sa, descoperi un mix care duce cu gândul la sărbătorile în familie – mirodenii, caramel și dovleac, scăldate toate în lapte. La bază mai apoi, combinația de ciocolată, vanilie cremoasă și cafea te poartă într-o călătorie olfactivă pe care o considerăm cu adevărat specială.
O experiență a răsfățului senin de dimineață, Caramel Pumpkin Spiced Latte îți poate trezi simțurile de fiecare dată când alegi să îl îmbraci. Nu-ți rămâne astfel decât să-l încerci. Ce spui?
 
Ingrediente: Scorțișoară, Lapte, Lapte de Migdale, Mirodenii, Dovleac, Vanilie, Cafea, Ciocolată
 
 Unique technology in Romania
			Discover "Timeless Aroma Boost" and enjoy complete freshness, up to 12 weeks!
 International shipping
			No matter where you are, you can order your favorite products with delivery in Europe
 Easy returns
			You can return the products within 14 days of your order Details
 Made in Romania
			Made with love here, in our factory, in Romania
 
Gift
			Leave us a message with your order with 2 flavors that you want to test as samples (offer valid while stocks last)
            


